Dintr-ale mele gânduri

 © De aproape un an profilul meu de facebook amintește ultimele cuvinte ale Alexandrei: "Nu am aer". Apoi tăcere... Nu îmi amintesc să fi plâns vreodată așa pentru durerea altuia. Dar durerea Alexandrei a fost tare mult și durerea mea. De la acel "nu am aer" pe care l-am trăit adesea fizic în perioada verii din cauza alergiei, la un "nu am aer" din pricina solicitărilor epuizante ale copiilor și nevoilor cotidiene cărora simțeam că nu le mai fac față. *Durerea mea pentru că știu cum e să îți iubești copilul de când vezi cele două liniuțe și nu pot să îmi imaginez cât de sfâșietor e sã ceri sã fie scos din tine știind că e mort și durerile ca la naștere nu pot fi spre bucuria întâlnirii cu el. Medicina are multi termeni neutri, dar inima mamei nu poate avea decât un mare gol și o mare durere chiar și pentru un omuleț cu care a bătut în tandem doar  6-7săptămâni.  *Durerea mea pentru că e greu să te desparți vremelnic de copii, cu atât mai mult să îi lași în...

 Am revenit pentru un timp în orașul copilăriei mele: Baia Mare. E o durere aici, un dor, dar și un izvor. Parcă fiecare loc prin care cândva zburdam sau plângeam poartă cu el părți din mine, din devenirea mea, sau părți nevindecate, nelucrate, neexplorate din ființa mea. Cum multe, foarte multe, poartă în ele oameni dragi, parcă mai cu seamă un om drag, extrem de drag, care a plecat mult prea repede pentru mine, dar pe care, după mai bine de 15 ani îmi pare că îl văd pe stradă: tati. S-a schimbat mult orașul de când eram eu mică. Strada pe care am copilărit, care îmi părea un bulevard din marile orașe, acum pare o alee mititică și înghesuită. Încă mai sunt tufișurile care pe atunci erau mai înalte ca mine, în care căutam buburuze sau mă ascundeam la vreun joc. Interesant cum în liceu nici nu vedeam tufișurile respective.  Oameni... nu mai cunosc. Cei de la bloc ori au murit, ori au plecat în țări străine. Nu sunt fețe cunoscute pe stradă. Chiar râdeam cum soțul meu s-a oprit ...