Dintr-ale mele gânduri

Doamne, ce minunată a fost ultima sarcină! N-am trăit pâna acum atât greu și atâta durere ca în ultima sarcină! Privind însă în urmă văd mult sens, multă pace.  N-am să intru în amănunte medicale, nici personale...pe cuvânt însă că am zis că vie nu ies. Și parcă fiecare zi era o pregătire pentru a muri... Vorba Poetului: "Nu credeam să-nvăț a muri vreodată."  Pe alocuri am învățat să mor. Și avea sens și viața și moartea. Sens dat nu doar de pruncul din pântece (ce minune și cu ei și cu trăirile din perioada în care sunt în tine!), dar mai ales de un nou mod de a trăi rugăciunea, relația cu Dumnezeu: fără pretenția de "bine", cu deschiderea de a trăi ca bine pentru mine ce era de trăit atunci. Nu am pretenția să înțeleagă cineva ce zic... Dar merită să gustăm din când în când măcar durerea ca pe un "bine" care ne crește, care ne ajută să devenim. Azi a născut o mămică dragă mie și m-au copleșit aducerile-aminte.  Mulțumesc, Doamne, pentru toate! 

Am decis să merg înainte cu blogul. Ce înseamnă asta mai concret, nu știu.  S-au adunat multe în perioada de când scriam forțată de nevoia unei note.  Cel mai importat e că patru a devenit cinci: ne-am îmbogățit cu încă un băiețel care acum are vreo două luni jumate. Și nu, nu am reușit să dau licența. E ciudat, dar nu văd în asta un eșec. A fost o alegere: de a nu forța un organism deja epuizat, de a nu forța răbdarea și înțelegerea unor copii care o tot așteptau pe mama, de a nu face ceva doar să fie făcut, fărã să cred, măcar eu, că e bun sau că atât am putut. Ratat trenul atunci, nu m-am mai oprit în gară să văd dacă mai e altul. Poate de acum... Dar am gustat putin din ale meseriei. Așa, ca la noi, fără diplomă că erau mai multe posturi decât candidați (sau nu era postul destul de "apetisant"). Poate scriu și despre asta într-o zi. Pisica mai trăiește. Am avut o perioadă, după naștere, când nu am suportat-o și am încercat sã conving gașca să scăpăm de ea. Nu se poate! Ar...