Postări

Din greu și apăsare

 Da...nu e un final de an cu bucurie. E greu de pus în cuvinte ce simte inima mea... Mama...cine are părinți cu demență, poate înțelege. Sunt într-un punct în care mi-ar fi prins tare bine mami. Ce a rãmas din ea e are greu e dus... Sunt momente când îi aud vocea și pare mama, așa cum o știam. Apoi deslușesc cuvintele  și e același discurs fără sens... Și mai greu e când îmi spune ea însăși că nu mai înțelege, că nu mai știe vorbi, ar vrea să spună și ce simte, dar nu știe...se vede pe chipul ei... Parcă e prizoniera unei minți electrocutate. Copiii... Cel mic e teribil de solicitant. Dincolo de distrugeri unele voite că e haios să arunci ce nu știi că e important, altele din mitititenie (nu știu dacăe din dex, adică pt că e mic încă), e o perioadă de scos canini care pare că nu se mai termină cu supt ca la 2 ani (da, un nou nascut suge mai rar și mai puțin ca un adolescent pe la doi anișori - cine nu înțelege alăptarea prelungită, click pe altă pagină). Așadar încăpățânare, d...
Trimiteți un comentariu
Read more »

Cadou de Crăciun

Imagine
 Mi-am făcut, fără să știu, un mega cadou de Crăciun: "Oscar și Tanti Roz".  O poveste despre viață, moarte, mânie, supărare, răni, iertare (deși nu e numită), credință, răbdare, insistență, durere, perspectivă, bucurie, profunzime, Viață. O carte pentru vii, pentru tineri, pentru muribunzi, pentru adolescenți, pentru grăbiți, pentru fricoși, pentru plictisiți, pentru bătrâni, pentru cine simte și crede că a trăi e doar cât pot ei vedea și simți la un moment dat. Mulțumesc, Doamne, pentru darul Tău de ziua Ta!
Un comentariu
Read more »

Inima de mamă nu o bate nici demența

 Am revenit pentru puțin pe blog. Nu am mai avut tihnă și chef să scriu. Zilele trecute insă,  am conștientizat ceva ce simt să împãrtășesc. Începutul poveștii sunt mai multe spitalizări ale mamei, o mutare în Iași, multe întrebări și frici și un dureros diagnostic de demență. Spune omului că e bolnav, când nu știe unde e baia care nu s-a mutat de doi ani din loc!  Nu știu câți în țara asta au în familie pe cineva cu această boală. Pentru mine era din filme, deși avea mama o mătușă și povestea și de altă rudă mai îndepărtată. Cert e că ce înțelege un copil de doi ani, unui om cu demență i se poate părea total nou sau ilogic: cum ar fi să arunci gunoiul la gunoi, nu pe unde apuci.  Sunt câteva luni (2-3) de când mami stă cu noi în casă. De câteva ori pe zi vine cu farfuria goală în cemera mare și îi explic să o ducă la bucătărie. De alte câteva ori vrea să mearga la toaletă la etaj (asta nu mai știu de unde a scos-o!) și trebuie să îi arăt ușa de la baie.  Uneori...
Trimiteți un comentariu
Read more »

Darul lui Dumnezeu, sau despre a învăța sã iubești

Imagine
 8 ani... Acum 8 ani eram încă pe holuri la maternitate așteptând să intru în sala de operații pentru a-l aduce pe lume pe T-Ș. Cea mai cruntă cezariană. O liniște cumplită. Așteptam cu sufletul la gură să aud plânsul acela viguros care spune că e bine... Dar se auzea doar câte un icnet slab și toți se comportau de parcă e bine așa... Inima mea știa că nu e bine. Au venit clipe cumplite la ATI în care, periodic, mi se aduceau vești: ba că trebuie oxigen, ba ca trebuie una, ba alta, că deși e mare, nu erau suficient de dezvoltați plãmânii și nu se adaptează. Și un dispreț cumplit de parcă asta fusese alegerea mea, de parcă intenționat l-am scos mai devreme (nu e loc de detalii, dr a crezut din motive pe care nu le expun aici, că nu mai e în siguranță în burtică).  Toate mămicile în jur se ridicau, făceau eforturi să meargă, să fie suficient de puternice să poată fi duse în salon cu copilașii lor. Eu nu aveam forță. Copilașul meu era sus, la ATI și eu nu înțelegeam nimic din tot...
Trimiteți un comentariu
Read more »

Copiii, soțul și sportul

Imagine
 Anul acesta școlar am avut nevoie să mă bag ca musca unde nu-i fierbe oala pentru a putea împărtăși, fie și parțial și inexact, pasiunea soțului pentru competițiile școlare sportive.  Iaca așa, azi am ajuns la "Călinescu" unde a fost găzduită faza pe municipiu a olimpiadei de fotbal pentru U8 (carevasăzică puști sub 8 ani). Au fost delicioși! Au intrat bucuroși și emoționați anunțați la microfon ca reprezentanți ai școlii lor. Lectie de nota 10 a fost seriozitatea și faptul că au intonat și ei imnul național. Publicul adult mai puțin impresionat, dar ei foarte solemni și responsabili, ducând pe umeri gloria viitoare a lor și a școlii lor.  Dacă în primele două meciuri au părut neghiobi cu scânteieri pe ici pe colo, finalele mică și mare au ținut publicul în priză. La finala mică aveam și eu favoriți, au pierdut demn la un gol diferență și multă luptă pe teren. Ghinion! Nu au fost neapărat mai slabi ca adversarii, ceasul rău.  Și câte nu au ei de învățat din toată ex...
Trimiteți un comentariu
Read more »