Despre sarcină și rugăciune

Doamne, ce minunată a fost ultima sarcină!

N-am trăit pâna acum atât greu și atâta durere ca în ultima sarcină! Privind însă în urmă văd mult sens, multă pace. 

N-am să intru în amănunte medicale, nici personale...pe cuvânt însă că am zis că vie nu ies. Și parcă fiecare zi era o pregătire pentru a muri... Vorba Poetului: "Nu credeam să-nvăț a muri vreodată."  Pe alocuri am învățat să mor. Și avea sens și viața și moartea. Sens dat nu doar de pruncul din pântece (ce minune și cu ei și cu trăirile din perioada în care sunt în tine!), dar mai ales de un nou mod de a trăi rugăciunea, relația cu Dumnezeu: fără pretenția de "bine", cu deschiderea de a trăi ca bine pentru mine ce era de trăit atunci. Nu am pretenția să înțeleagă cineva ce zic... Dar merită să gustăm din când în când măcar durerea ca pe un "bine" care ne crește, care ne ajută să devenim.

Azi a născut o mămică dragă mie și m-au copleșit aducerile-aminte. 

Mulțumesc, Doamne, pentru toate!