Copiii, soțul și sportul

 Anul acesta școlar am avut nevoie să mă bag ca musca unde nu-i fierbe oala pentru a putea împărtăși, fie și parțial și inexact, pasiunea soțului pentru competițiile școlare sportive. 

Iaca așa, azi am ajuns la "Călinescu" unde a fost găzduită faza pe municipiu a olimpiadei de fotbal pentru U8 (carevasăzică puști sub 8 ani).

Au fost delicioși!

Au intrat bucuroși și emoționați anunțați la microfon ca reprezentanți ai școlii lor. Lectie de nota 10 a fost seriozitatea și faptul că au intonat și ei imnul național. Publicul adult mai puțin impresionat, dar ei foarte solemni și responsabili, ducând pe umeri gloria viitoare a lor și a școlii lor. 

Dacă în primele două meciuri au părut neghiobi cu scânteieri pe ici pe colo, finalele mică și mare au ținut publicul în priză. La finala mică aveam și eu favoriți, au pierdut demn la un gol diferență și multă luptă pe teren. Ghinion! Nu au fost neapărat mai slabi ca adversarii, ceasul rău. 

Și câte nu au ei de învățat din toată experiența asta!  Cum să gestionezi eșecul, ratarea, cum să te repliezi și să lupți până la capăt pentru șansa ta, cum să dai mâna cu bucurie după ce ai fost învins, cum să accepți greșelile și stângăciile coechipierilor care poate te costă victoria și pe tine; cum să te concentrezi pe minge deși urlă și pãrinții de pe margine, urlă și antrenorul, toți parcă știu ce ai tu de făcut cu mingea, dar trebuie să rămâi lucid și calm și să faci ce poți mai bine. 

Și era un mititel, parcă abia scos din pampers, care umplea terenul. Unde ajungea mingea, hop și el!  Și sărea la mingile înalte lângă adversari cu un cap mai înalți ca el. Asta da pasiune!

Finala mare a dat clasă multor meciuri văzute între echipe de copii mai mari. Nu sunt eu mare specialist în fotbal, dar recunosc un copil care are talent, siguranță, tehnică, care controlează mingea nu doar o lovește, care aleargă elegant, încearcă preluări, dribleaza  etc. A fost din plin. Poate nu toți, dar vedeam deja pe podiumuri România cu așa fotbaliști. 

Și cireașa de pe tort: puștiu meu care umplea singur terenul a câștigat un tricou fiind ales cel mai bun jucător al echipei lui. Eu așa bucurie cum am vazut pe chipul lui, nu am mai văzut. Atunci am zis că toată munca soțului a fost răsplătită. Da, aia e plata! Ăla e sportul! De aceea ies oamenii în stradă la victoriile naționalei sau fac rating televiziunilor care transmit concursuri în care avem cu cine.

Hai, România! Trebuie doar să le oferi sprijin și infrastructură. Talentul, entuziasmul, munca le depun ei.