Am blog!

Am mai avut încercări de a-mi crea blog, dar nu mi-am găsit locul în peisaj. Îmi pare mai mult un loc pentru oameni cu păreri solide despre orice vor ei să scrie. Am și eu păreri despre multe, dar nu simt nevoia să le împărtășesc oricui.

Va fi așadar o pagină de jurnal: fără pretenții de literatură, fără vorbe de duh, fără metafore și poezie. Un cuvânt din preaplinul unor momente. Sper să iasă de 5 postări... mai ales că are puștiulică un obicei să vrea papa fiix când am eu momente preapline. `Adelante, Pedro, ma con giudizio!” Nu de alta, dar poate or citi și alții.

Așadar, drag blog, să îți spun de mine:

Sunt Cami, eu așa mă știu de mică. Mai e varianta Camelia, dar încă îmi pare că m-a prins mama făcând vreo boacănă când mi se spune așa, deci rămânem la Cami sau Cameluș, Cămița.

Am o vârstă pe care o resimt mai mult în trup decât în suflet. Sunt copil pe dinăuntru cu poftă mare de joacă, de zburdat, de cățărat, urlat prin păduri, sărit coarda, jucat șotron, volei, badminton și mai nou... sticluța cu otravă și încă câteva din cele la modă acum.

Am 4 copii frumoși, deștepți, zburdalnici, cam la cuțite băieții mari de 9 si 4 ani- încă nu s-a decis care e fratele alfa - un cufăr de înțelepciune și tandrețe fetița și un băiețel de un an jumate de o drăgălășenie pe care doar frații lui au putut-o egala, evident!

Și să nu uit: sunt nepriceputa stăpână a unei pisici mai nepricepute decât mine: eu nu știu ce vrea, ea nu știe să-mi zică, doar miaună pe limba ei... na, bine că e vie încă - e de o vârstă cu cel mic al meu. Zic că totuși, foarte rău nu o duce: doarme, se spală, mănâncă, vânează muște și jucării... ceva ceva nimeresc eu bine și cu ea!

Sunt în proces de a lua patalama de profesor pentru învățământul primar și preșcolar - Doamne, oleacă de timp și liniște! -  și mai multe despre asta dacă o fi să pun și de o treabă bună...  

That’s all, folks!