Cu colinda

Hiii, ce mi-a plăcut să merg la colindat cu puștii mei!

În sfârșit am echipă! Aștept de când s-a născut ăl mai mare să merg cu colinda, dar abia anul ăsta am reușit.

Au fost tare simpatici vecinii că ne-au amenițat că se vor bosumfla tare dacă nu vin copiii la colindat. Ce bucurie pe capul lor că fac un ban! Numai Ș. vâna dulciurile. La cei 4 anișori ai lui mă bucur că nu e interesat de bani.      

E tristă țara asta! Au rămas tare mulți părinți fără copii și nepoți cu un dor greu de dus.

M-a oprit un vecin la bloc. Era oleacă turmentat, dar știa cu cine vrea să voteze: cu băiatul și nepoțica de departe. M-a rugat să îi permit doar să îl privească pe cel mic să își aline dorul. A durut! A durut pentru că mi-au mai venit în minte alți câțiva vecini care trăiesc același dor. De când cu pandemia a crescut dorul. Cred că dorul ne omoară părinții mai mult decât covidul. Și ceilalți suntem nesimțitori la dorul lor. Nu conștientizam cât de greu le e! Abia mirosul acela de alcool care urlă dureri prin care omul nu știe trece m-a lovit încât să simt și eu durerea lor.

Dar revenind la colinde: le-am simțit alinate durerile văzându-mi copiii cu colinda și asta tare m-a bucurat! Au un dar copiii să aline, să vindece... inocența și dragostea lor pură vindecă cum vindecă pupicul mamei.    

Baiu mare e că ni s-a solicitat un bis la Anul Nou... doar că eu cu urăturile, și sorcovele, și semănatu, plantatu sau ce o mai fi, nu mă împac. Frumoase explicații prin cărți despre semnificații, dar mă doare capul de la zurgălăi și hăi, hăi!

Și... a nins!!!! Crăciun de poveste! Mai ales la cabană era fix ca în povești!

P.S. Nu am poze! Eu nu înțeleg când au alții timp să facă poze. Mie să trăiesc îmi ocupă tot timpul... doar când fac poze am timp de poze...