Film, încredere și 7 ani cu fetița minunată
Și-am încălecat pe 7 ani ai fiică-mii și ne-am uitat la un film împreună: F. dormind, Ș., R., și V. trăind intens acțiunea. Primul film la care stau toți așa atenți și implicați. Până acum Ș. făcea harcea-parcea prin casă profitând că restul suntem ocupați.
Fain film! Raya
și ultimul dragon îi zice. Am prins o perspectivă interesantă asupra
relației dăruitor/ dar/ cel căruia îi dăruiesc: dăruiesc ceva important
pentru mine pentru a-i demonstra celuilalt că am încredere în el - va ști să
prețuiască darul.
Singura relație
în care simt că mi se oferă încredere fără limite chiar dacă o tot dau în bară
e cu Dumnezeu. Încăpățânat mai e! Nu mai tare ca mine, dar despre asta nu
vorbim pe bloguri 😁
Și dragonul
Sisu... mi-a amintit de ghidușia sfântului Paisie. Mda...„ mi-e dor de țara mea
Cerească”!
Revenind la
film, greu tare să crezi în umanitate cu asemenea specimene în halate albe. Noroc
că sunt alternative și chiar umane.
Da... mi-a mai amintit de cineva
filmul: de soțul meu și de încăpățânarea lui de a avea încredere în elevii care
par „pierduți”. Tare ușor se trag concluzii și se etichetează în școli! Poate
tocmai de asta au nevoie mulți: ca cineva să aibă încredere în ei, să vadă
dincolo de nereușitele lor academice. Eu sunt mai pornită spre „alfabetizare”,
el e pornit să le arate că sunt buni, că pot alege binele, că e școala un
criteriu, dar nu e nici pe departe unicul. Sper să îi iasă, sper să găsească
pământ bun încrederea lui!
P.S: În foto: eu cu V. în burtică la un seminar de parenting.
Comentarii
Trimiteți un comentariu