Ieri, azi, mâine

 Am trecut azi prin fața unei școli de cartier din Iași. Încă îmi vine să plâng: urlete ca din jungla, înjurături fără menajamente, plâns și pocnituri de ceva. 

Mie îmi place școala și mi-a plăcut mai mereu. Nu am excelat, dar am găsit mereu câte un profesor pe care îl admiram, câte un îndemn de pus la inimă și în practică, câte o lecție fascinantă chiar la materii la care abia scoteam nota 7. Încep să îi înțeleg, însă, pe cei care preferă homeschooling-ul pentru copiii lor. Nu poți niciodată anticipa ce colegi va avea copilul, ce limbaj folosesc ceilalți în familie și îl aduc la școală, ce valori li s-au transmis de acasă. 

Nu rețin cum era "pe vremea mea". Mă îndoiesc că eram diferiți, clasa mea sigur avea uscăturile ei. Parcă mi-e mai greu ca mamă să le accept decât îmi era să le trăiesc. 

Și totuși, înjurături așa nu țin minte mai devreme de liceu... 

Oare nepoții mei vor auzi de la grădiniță?...

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cadou de Crăciun

Imagine
 Mi-am făcut, fără să știu, un mega cadou de Crăciun: "Oscar și Tanti Roz".  O poveste despre viață, moarte, mânie, supărare, răni, iertare (deși nu e numită), credință, răbdare, insistență, durere, perspectivă, bucurie, profunzime, Viață. O carte pentru vii, pentru tineri, pentru muribunzi, pentru adolescenți, pentru grăbiți, pentru fricoși, pentru plictisiți, pentru bătrâni, pentru cine simte și crede că a trăi e doar cât pot ei vedea și simți la un moment dat. Mulțumesc, Doamne, pentru darul Tău de ziua Ta!
Read more »

Inima de mamă nu o bate nici demența

 Am revenit pentru puțin pe blog. Nu am mai avut tihnă și chef să scriu. Zilele trecute insă,  am conștientizat ceva ce simt să împãrtășesc. Începutul poveștii sunt mai multe spitalizări ale mamei, o mutare în Iași, multe întrebări și frici și un dureros diagnostic de demență. Spune omului că e bolnav, când nu știe unde e baia care nu s-a mutat de doi ani din loc!  Nu știu câți în țara asta au în familie pe cineva cu această boală. Pentru mine era din filme, deși avea mama o mătușă și povestea și de altă rudă mai îndepărtată. Cert e că ce înțelege un copil de doi ani, unui om cu demență i se poate părea total nou sau ilogic: cum ar fi să arunci gunoiul la gunoi, nu pe unde apuci.  Sunt câteva luni (2-3) de când mami stă cu noi în casă. De câteva ori pe zi vine cu farfuria goală în cemera mare și îi explic să o ducă la bucătărie. De alte câteva ori vrea să mearga la toaletă la etaj (asta nu mai știu de unde a scos-o!) și trebuie să îi arăt ușa de la baie.  Uneori...
Read more »

Mămicia și prietenii

E asta o perioadă a vieții mele în care faptul că Sisif ajungea cu bolovanul lui undeva îmi pare deja mare lucru, căci în viața mea nu pare să se mai lege nimic. Și ca să  fac un hopa sus! Psihic la un dans cu puștiulică, mi-am amintit de melodia "Prietenii" din "Liceenii rock'n'roll" (link aici că e prea faină https://youtu.be/8scvt0WDy14?si=n_5d4AsXz00QWqkc). Am realizat că mămicia pentru mine a fost o golire de prieteni. Nu am fost eu niciodată o fată populară , sociabilă, cu prieteni peste tot, dar așa să bată vântul ca acum, nici că am pățit. Și ce mi s-a năzărit mie? Că parte a "vinovăției" o poartă accesul la informație, senzația că știm mai bine, părerile puternice din surse "adevărate" care cataloghează pe cei mai puțin informați sau care nu își știu alege sursele etc.  Și încep așa sfaturile necerute despre medicații și suplimente, frici de boli, teorii ale conspirației pe toate gardurile și ... Am simțit nevoia să mă retrag, mă...
Read more »